Păsărele verzi

Lumea-mi reproșează mereu că

sunt o visătoare,

(dar eu îi contrazic )

spunându-le că am capul întotdeauna gol și practic argumentul lor nu se bazează pe

concret –

 

 

Și totuși…

 

 

 

dacă stau să

mă gândesc,

uneori îmi face            plăcere            să-l umflu cu gaz ilariant și heliu,

 

 

împletindu-mi, mai apoi, un coșulet în jurul gâtului și

așteptând să mă urc

până la cer,

– să-mi văd casa de jos –

și toate astea pentru propriul amuzament și o imagine vizuală cât mai plăcută.

/Abia atunci poți spune că-s cu capul în nori…/

 

 

(până, desigur, mă sparge vreo vrabiuță

cu mintea ascuțită

înfigându-mi-se-n scalp.)

 

 

 

L.

Advertisements