Gânditorul stă cu mâna la cuc

Astăzi mi-am numărat în tramvai toate degetele de la stânga la dreapta. Am așteptat vreo doua ture, preț de cinci minute, să vină înapoi degetele mijlocii, să i le pot arăta și bătrânelului care și le pierduse de tot în pantaloni.

Dragoste de două stații.

 

L.

Advertisements

Ziua noapte

Mă ȋncălţai cu noaptea şi tuşii
Şi tu ştii
Mereu când tuşesc mi se adună
În privire şi ȋn mâini
Dorul de mirosul pielii tale.

Exact aşa a fost şi-atunci.

 

F.

Revelații.

un cancer își cerșea din două-n două minute voie

în sufragerie să îmi zgârie pereții

 

(nu-l lăsam)

gândindu-mă la cum eu/alb voi veni să mă mângâi , mai apoi, cu varul pe spate

– mă tremură pe de-antregul corpului –

 

(pe sub piele, începeam să-mi văd venind

sufletul la gură.

eu/alb și eu/negru ne vom prinde cu găurile de podea, așteptând să treaca mai departe.)

 

eu/negru mă voi uita la mine cum îmi bat / cuie

-b-b-b-b-b-bine de tot în șiră-

 

(eu-alb și eu negru ne vom

agăța, după ora trei înainte de culcare

jegul de sub unghiul de nouăzeci de grade. )

 

ne vom plânge singură de milă…

 

-de față cu ferestra din colț-

să mă prind  nu prea departe,

 

de vreun tablou.

 

(eu-alb și eu negru ne vom

juca cu șase-șapte dimineața devreme, ascuțindu-mi dinții

de tavan.)

 

-doar să bată ceasul ora trei… să-l batem și noi cu ciocanul.-

 

 

 

L.

Păsărele verzi

Lumea-mi reproșează mereu că

sunt o visătoare,

(dar eu îi contrazic )

spunându-le că am capul întotdeauna gol și practic argumentul lor nu se bazează pe

concret –

 

 

Și totuși…

 

 

 

dacă stau să

mă gândesc,

uneori îmi face            plăcere            să-l umflu cu gaz ilariant și heliu,

 

 

împletindu-mi, mai apoi, un coșulet în jurul gâtului și

așteptând să mă urc

până la cer,

– să-mi văd casa de jos –

și toate astea pentru propriul amuzament și o imagine vizuală cât mai plăcută.

/Abia atunci poți spune că-s cu capul în nori…/

 

 

(până, desigur, mă sparge vreo vrabiuță

cu mintea ascuțită

înfigându-mi-se-n scalp.)

 

 

 

L.

Ziua 1

În fiecare seară
televizorul se uită la mine.
Ca să nu se plictisească,
ȋmi schimbă adesea hainele
şi-mi cere să fac tot felul
de tâmpenii.
Eu mă conformez –
nu vreau să-l văd plecând la Altex
pentru a-şi cumpăra un om nou.

 

F.

Dadaria se da in caluti de lemn

Într-o zi de un calm absolut, Eugenia se arucase sub tramvaiul cu numărul 3 de la etaj, strivindu-și cu totul mâinile sub roțile acestuia. Uitându-se de la stânga la dreapta, și de la drepta la stânga, la fiecare deget smuls din loc în parte, nu putu să nu observe cum, din profil , brațele sale începeau a semăna leit cu o felie proaspăt tăiată de salam de biscuiți.

Un copil, ținându-se strâns de unul din gardurile din apropiere, se aplecă în jos, își fixă ochii asupra brațelor sale, numără câte un deget de patru ori, mușcându-și ocazional vârful unghiilor ,scuipând, și arătând de fiecare dată cu aratătorul înspre femeia care, întinzându-se în mijocul străzii, deasupra șinelor, se gândea cum să-și croșeteze o pereche de mănuși când va ajunge înapoi acasă,  în apartamentul douăzeci și trei.

L.

Astm

Mi-ai delirat ȋn şoaptă, in timp ce te scuturai

“vreau să-mi ȋntind mâinile spre sânii de la capătul cel mai de sus …”

Apoi te-ai ȋntors pe partea cealaltă a saltelei.

 

 

Doar iubirea ni se auzea, ȋncet, pe scara blocului, respirand greoi.